Copile care inca nu au trecut de pubertate se inflacareaza insusi la gandul atentiei celor din jur, vanzandu-si, practic, inteligenta si sufletul pentru a capata un “statut” in ochii celorlalti. Care, odata ce ajung la un anume grad de saturatie in ceea ce priveste atentia primita, se autoproclama femme fatale si incearca sa se comporte ca atare, cazand intr-o penibilitate de mari orizonturi. Si devin din ce in ce mai avide dupa atentie, calcand peste bun simt, principii, prieteni sau chiar propria integritate morala. Care, aflate in valurile pe care se cred stapane, uita varsta pe care o detin.
Cu atat mai trista devine situatia cand comportamentul este acelasi si la varste mai inaintate, de cele mai multe ori chiar agravandu-se.

Ma simt neputincioasa gandidu-ma la persoanele carora voi incerca sa le fiu formator in educatie (din pdv profesional aproape ca mi-am pierdut speranta ca as putea) si la “ambitiile” lor, la varsta la care eu ma indragosteam pentru prima data de Eliade.

Asistam la o continua imbratisare a superficialitatii, a degradarii sentimentelor si mentalitatilor.
Privesti in ochii lor si nu poti vedea decat un pustiu dezolant, rezultatul indiferentei parintilor si a promovarii continue a aparentei, cea din urma ajungand sa fie subliniata pana la ridicol.