Si totusi, de ce simt ca tot nu-i destul?

Nu stiu sigur daca secretarele unei institutii sunt principalele vinovate de aceste probleme, insa nu fac nimic pentru a rezolva problema, dimpotriva. Sa explic.
Vine momentul in viata oricarui student in care trebuie sa isi aleaga tema pentru licenta. Am ales o tema care mi-a placut ca si idee, fara a ma complica, si incercand sa ma axez pe aria unei profesoare pe care o am la inima si cu care ma inteleg bine. Mi se pare hazardos sa imi aleg ceva ce nu cunosc, si sa pic pe mana vrunui soartei. Spre deosebire de alti studenti din cadrul facultatii, am avut cele cateva materii cu care m-am inteles(cam 2 pe semestru), la celelalte fiind terminata nervos din pricina incompatibilitatii. Stiu, nu mi-a placut niciodata matematica. Stiu, trebuia sa dau la romana/engleza sau la arte. Stiu, ma descurc foarte prost cu cifrele. Dar, am spus-o si o mai repet, mi-a placut si imi place contabilitatea.

Eu am zis sa depun cererea din prima zi, gandindu-ma ca e mai liber la secretariat si ca scap repede. FALS.
Dupa ce am aflat situatia m-am grabit sa ajung pentru a sta la… coada, bineinteles. Si o coada teribil de proasta dezorganizata. O gasculitza multicolora(studenta) s-a agitat indelung si zgomotos langa mine, cu o carca de foi in mana, agitate intruna in aer. Intr-un final a obosit si nu, nu a plecat, ci si-a facut loc pentru mai in fata, facand si acolo spectacol de mahala si dezmatz lingvistic. (cred ca ar trebui sa puna drept conditie de admitere in invatamant superior: prezenta “celor 7 ani de acasa”)
Observam cum lumea statea la coada, vrand sa depuna cererea pentru alegerea temei, insa 80% din cei de acolo nu se hotarasera inca la una. Dar stateau acolo, sa ocupe loc. Citeau foile cu temele posibile, rasfoind si cautand. Simtul practic al unor oameni ma lasa fara glas.
Pe bune, as fi plecat intr-o clipita, daca nu se anunta ca la cealalta catedra deja nu mai sunt locuri(!!). Da, studentii au fost mai grabiti decat credeam, in cateva ore se epuizasera locurile.
Cererea mea(intial frumoasa, aranjat scrisa si cu emblema colorata) ajunsese de calitatea hartiei igienice din cauza agitatiei. Imi venea sa injur pe cineva. Cand am rugat o tipa(pe care nu o cunosteam si de la care nu ma asteptam la o asemenea reactie) sa imi imprumute putin caietul ei pentru a-mi indrepta foaia(da, mi-era ca s-ar putea sa nu o primeasca intr-o asemenea stare) a zis ca bineinteles, si m-a intrebat daca nu prefer sa imi dea ea o foaie noua cu cerere tipizata(care initial am zis ca glumeste, dar nu glumea. mai sunt si oameni gen, spre marea mea mirare)

Ajunsa la randul meu, cu cererea proaspat completata, incepuse partea distractiva:
- Stiti, am vorbit cu o doamna profesoara care este de acord sa ma indrume, as putea scrie numele ei pe foaie(chiar vorbisem)
-Da, dar nu iti mai primesc cererea
-??
- Toti aveti sanse egale nu sunt unii mai cu motz(asta dupa ce a acceptat o serie de cereri cu numele indrumatorilor trecute, dar eo am zis sa intreb, ca asa m-au facut parintii)
-…
(privindu-ma deasupra ochelarilor, cu-un zambet care, jur, era meschin) cum o cheama pe profesoara?
-Asdfg Hjkl
- Aha, o sa isi aleaga ea tema cand le distribuie seful de catedra.
(.. si marmota?)

Necrezand ceea ce ma asigurau secretarele facultatii(au mai gresit ele in presupuneri si inainte) am vrut sa depun o cerere pentru indrumator la secretariatul catedrei respective. De cum am intrat, am fost primita cam asa:

-Iara cereri?? (aparent, mai fusese solicitata femeia)
-Da, pai..
-De ce nu ai scris numele indrumatorului pe foaia de cerere tipizata? Asa ne umplem de foi! Suntem tara foilor!(la ultima parte sunt de acord, insa duduia avea un discurs prea inflacarat casa o intrerup)
-Pai la secretariatul facultatii mi-a zis sa nu

Dand ochii peste cap in sens de dispretz, mi-a zis ca nu primeste nicio cerere, si ca de ce nu am intrebat inainte de treaba asta?
Imi pare rau, dar simtul telepatic nu mi-a mers bine in ultima perioada, si nu m-am gandit ca o sa se joace ping-pong cu optiunea mea de licenta.

Si, ca bonus, ceva gen poza zilei, undeva in drum spre o cladire a facultatii, un indicator a cedat psihic. Probabil ca trebuia si el sa depuna cererea de licenta.

Am decis sa ma axez momentan pe unele competitii in care selectia nu depinde de caracterisici care nu sunt in puterea mea. Astfel m-am inrolat in sesiuni stiintifice cat sa ma tina ocupata si implicit departe de gandurile care pana de curand ma daramau. Insa unele stari de neliniste inca se resimt, as in ma trezesc de una singura la 4 a.m. si nu mai am pic de somn.

Vroiam zilele astea sa ma apuc de studiat o carte de desen, recent primita. Insa ieri am avut parte de o replica, sa-i zicem intriganta, care m-a facut sa imi pun intrebari: “Daca am un om cu capacitati artistice, cum ar fi muzica sau desenul, nu-l fac in niciun caz contabil”. Carevasazica, se cam bat cap in cap. Ciudatenia vine de la faptul ca mi-am ales singura facultatea, desi as fi avut si altele in minte. Nu am aratat niciodata o inclinatie spre matematici(si inca imi sustin parerea ca aceasta profesie nu-i legata de matematica decat din perspectiva cifrelor si a operatiilor din clasele primare), insa profilul meu umano-artistic si-a gasit dezvoltarea in primii an de liceu, niciodata ajungand la maturizare. S-ar putea sa devin un Victor Petrini, varianta actuala si feminina. Insa nu ma simt in niciun caz cea mai iubita.

Poate ca, intr-un fel, am dat gres in ambele categorii.
Poate ca, in alt fel, am reusit.

Alta trebsoara mai importanta. Pentru unele prostii nu merita sa risti. Mai ales cand e vorba de-un examen. Mai bine-l pici cu obraz curat. Insa ceea ce am realizat e ca, spre deosebire de vremea din liceu, cu unele materii, cand ai scapat de ele, sunt bine scapate. Nu ai sa le mai vezi niciodata. Nema. Never. Deloc! ( Si asa m-am trezit eu acum cateva zile vanand foile de statistica de prin camera si rupandu-le cu nesatz. Nota: foile gasite, dat fiind haosul din camera cred ca numai jumatete au fost supuse tratamentului. Restul cand imi voi face curaj sa fac curatenie.) Prima senzatie gen a fost pentru mine cand am terminat cu bacul scris la romana. Oarecum nu-mi venea sa cred ca am terminat cu atatea lucruri pe care le-am acumulat pe parcursul unor ani buni. Nu-mi vor mai folosi decat o parte,in cunostiinte generale, sau in procentajul(infirm) de persoane cu care mai vorbesc despre literatura.

Si acum vine o intrebare, in opinia mea, importanta. De ce atata stres, chin si lacrimi pentru niste materii pe care nu le vei folosi, sub absolut nicio forma, in viata?(excludem aici limba romana, biensur). Oricum se stie ca in viitorul nostru domeniu de activitate vom folosi, in cel mai bun caz, foarte putin din ceea ce cu luni/ani in urma ne-a creat nopti albe si ne-a crescut nivelul cofeinei din sange( bine, in afara de persoanele ca mine, avand cafea in loc de sange). Am primit raspunsuri gen, “pentru exercitiul de invatare”. Apai bine domne, pentru exercitiu, dar n-as putea sa-mi exersez mintea cu ceva ce mi-ar folosi? *word*.

In alte cuvinte, sistemul nostru de invatamant e câh.

Si daca faci un eseu pe tema asta la pedagogie este impropriu si fara sens.

Pese: mie tot nu-mi vine sa cred ca aproape a trecut primul an.