“I’d write a zillion words or walk a million miles”

In miez de noapte, pentru doua ore, un inger s-a coborat pe pamant. Blond, cu ochi albastri si voce patrunzatoare, a rupt barierele si mi-a indeplinit visul. M-a facut sa uit de ranile lasate de altii. Inautrul meu radeam, plangeam, ma agitam shi ma framantam. Si totusi, inca sunt intreaga. Si a fost frumos. A fost divin. Si nu credeam ca voi trai vreodata sa vad asta, dar mi-am auzit melodia de suflet, cantata, de nimeni altcineva decat Diary of Dreams. Multumesc, Adrian. Pentru ca ai venit, pentru priviri, pentru She.

Lasand un picior pe pamant, restul festivalului Dark(sau ceea ce s-a vrut asa ceva) a fost mai mult sau mai putin o punere la incercare a rabdarii mele in ceea ce privea venirea momentului mult asteptat. De la costumatii penibile care ma lasau cat se poate de rece, pana la organizarea incredibil de proasta, totul statea in calea scopului meu. N-o sa fiu rea pe deplin, Das Ich au avut cateva melodii care mi-au placut. Dar, repet, prestatia scenica m-a lasat rece. Nu-i genul meu. Nu mi se par infricosatori, sau alte alea. Amuzamentul din pdv vizual nu a tinut mai mult de 5 minute. In schimb, ISC mi-au pus nervii la incercare in cel mai mare hal cu putinta.

Dar totul a disparut, odata cu pasirea unei siluete elegante, inalta, cu par blond si sacou negru, lung. Si atunci respiratia mea s-a oprit.

Hast du noch nie gesehen…
wie meine augen glitzern?