Nota2: In cazul in care aceste raporturi sociale se limiteaza strict la sectorul virtual, persoana in cauza nu isi poate asuma in niciun fel vina pentru faptul ca tie ti se aprind calcaiele pentru o imagine, nu o persoana si ca nu stii cum sa fii discret si de bun simt cu sentimentele in cauza. Asemenea manifestari nu mai sunt scuzabile din momentul in care ai absolvit clasa a VI-a.

Nota3: Daca in cadrul situatiilor mentionate mai sus te loveste un val subit si insuportabil de frustrare tine-l pentru tine. Daca altfel nu se poate, atunci dai Log Off sau scoti PC-ul din priza. Nu are absolut niciun sens in legea firii si a lucrurilor de pe lumea asta sa incepi sa le strici si altora ziua.

Din fericire pentru mine, am beneficiat de o serie de zile cu adevarat frumoase, ceea ce au facut din micutul meu concediu la mare (apa a fost intotdeauna cea mai eficienta terapie pentru mine) un bun prilej de a-mi mai dizolva din solicitarile de acasa si a uita de ceea ce a fost si va sa vina. Nu sunt adepta pierderii noptilor, a petrecerilor sau abuzurilor, prefer sa-mi petrec escapada in mod relaxant de tip linistito-pensionar.

Imi place sa cred ca sunt o persoana relativ calma. Spun relativ pentru ca am motivele si situatiile mele specifice de agitatie/ panica/ stress/etc pe care mi le asum. Insa atunci cand sunt pusa intr-o situatie delicata de catre diverse specimene, consider ca ma pot descurca fara a lovi pe cineva sau a-mi creste (prea tare) tensiunea. Asta exceptand tineretul galagios din fata geamului meu care isi prelungeste programul de “joaca” fix cand sunt eu in sesiune.

Revenind. Dupa cum am spus, sunt in general calma, si merg pe ideea ca un sistem de tip karma functioneaza undeva, cumva, si orice rau faci, se intoarce in proportii variate, dar se intoarce. Binele mai putin, ca nah, mai greu cu binele.

Aflandu-ma in ultima zi de concediu, ne trezim cu o oarecare dificultate dimineata (vazusem rasaritul cu 2 ore mai devreme, pentru ca apoi sa adorm glorios cu cana de cafea langa mine) si pornim catre plaja. Din cate am remarcat, pana si cele mai micute si ne-populare statiuni au fost invadate si supra-aglomerate, motiv pentru care daca nu ajungeai inainte de ora 8 si iti instalai prosopul, era nasol. Trecand peste procesul de protectie solara tip SPF 50, ne asezam frumos si asteptam sa ne zambeasca soarele.

La un moment dat insa am simtit langa mine putin mai multa agitatie decat ar trebui sa fie in mod normal. O tanti, plasata undeva intre 35-50 de ani, isi aseza prosopul pe plaja, insa intr-un mod in care nu multe persoane l-ar aprecia. Dupa ce si-a intins cosmelia peste vecinii lor din stanga, persoana in cauza s-a gandit probabil ca si noi stam poate prea comod acolo unde stam, drept pentru care si-a plasat prosopul peste al nostru (de precizat: nu avusesem parte de niciun fel de avertizare de tip “ma scuzati “, “pardon “, sau “du-te ba mai incolo”). In plus, papucii (nostri) care propteau colturile din stanga ale prosopului (nostru) s-au trezit repozitionati (a se citi aruncati) doi pasi mai incolo, de aceeasi stimabila.

Dupa cum am precizat mai sus, in general sunt pasnica. Drept pentru care, am ales sa nu fac scandal dar nici sa fiu prea draguta, pentru ca acest gen de oameni fac motiv de scandal din orice le dai. Am mutat doi pasi mai incolo prosopul, asteptand sa aud macar un “multumesc” murmurat. Raspunsul nu a intarziat, insa nu a fost cel scontat, prosopul inamic invadandu-ne, din nou, teritoriul, prin aceeasi procedura. Am mutat din nou, apropiindu-ne cat am considerat de bun simt de cei din dreapta noastra, atata cat sa fie satisfacuta tanti cea avida de spatiu pe plaja si fara sa fiu suficient de aproape pentru a lua in considerare ideea de a-i spune sau face vreun gest ofensiv.

Atunci mi-am dat seama ca va fi una din acele zile. Zi in care totul imi pica impotriva, incepand cu individul care strangea masa din locul in care ne luam pranzul (care a hotarat, in mintea sa clara si ascutita, ca atunci cand porti tricou cu Megadeth, poti sa fii o fata care arata de mai putin de 20 19 18 de ani, ca tot pericol public esti) si terminand cu mancarea pe care am savurat-o acolo, ce s-a dovedit a fi problematica din punct de vedere digestiv inclusiv pana a doua zi.

Am ajuns, din nou, la concluzia ca vacantele, jobul sau orice gen de interactiune de tip socializare directa sau indirecta ar avea cu mult mai putine situatii enervante daca ar exista macar o educatie medie. Sau bun simt. Si nu ma refer neaparat la faptul ca multi au probleme de exprimare, insa consider decenta realizarea faptului ca pe nisip nu se lasa gramezi de coji de seminte, si nici in apa diverse categorii de consumabile. Pur si simplu, lumea nu v-a gresit atat de rau incat sa va comportati asa cum poate faceti si acasa.

]]> http://blu.schizoid.us/2011/08/22/ganduri-din-vacanta-si-carul-cu-oameni-prosti/feed/ 4 http://blu.schizoid.us/2010/08/09/copycat/ http://blu.schizoid.us/2010/08/09/copycat/#comments Mon, 09 Aug 2010 09:11:15 +0000 katzy http://blu.schizoid.us/?p=718 Sunt momente in care ma opresc, ma retrag doi pasi inapoi, si analizez tot ceea ce am in jur mai in detaliu. Mici fragmente de timp in care imi pot insusi o deplina obiectivitate si un ochi critic neiertator.

Sunt inconjurata de stereotipuri. De idei de o covarsitoare plictiseala, de forme nereusite, umplute cu fonduri ieftine. Multe se repeta. In incercarea de a continua (chiar si fara un scop anume) repetitia este cea mai scurta cale.

E usor sa preiei de la altii, apoi sa iti sustii intaietatea in idei. Usor, stupid, si superficial. O gandire placida, incapabila de a-si forma propriul sir de ganduri, va “imprumuta” extrem de usor munca altora, fara a se obosi sa considere mai mult decat rezultatul final. Sila. Imi este sila.

Gandirea nu mai exista. Sensul in sine a putrezit, intr-un colt uitat. Totul a ramas o simpla, indiferenta si interminabila imitatie. Copycat.

E simplu sa judeci. Sa iti atribui propriile frustrari, nereusite si nesanse altora. Intodeauna altii. Alegi tinte usoare, invocand motive pentru a te scuza singur, in fata ta.

Priveam absent niste notite de pe o foaie rupta dintr-o agenda. In mod ironic, data paginii respective era vineri 13.

Povestea este veche, si probabil demult uitata. Dar, in fiecare an, cand frigul incepe sa se lase si norii de ploaie se aduna sa umple cerul de plumb, eu cad in aceeasi stare. O stare nesuferita, de tristete, de melancolie dusa la extrem. Alunec spre un sentiment dureros si cu gust dulceag, pe care cu greu reusesc sa il dau deoparte.
Ploaia rece parca imi trece prin haine, prin piele, prin suflet. Si mi-e frig. Si ma simt pustiita, si amortita, si amara. Ceva in mine rugineste, apoi ramane prada unor demoni care intotdeauna m-au pandit, in umbra. Iar tristetea si nebunia ma joaca intr-o hora mult prea ametitoare pentru ca eu sa nu ma impiedic.

Oricat de putine motive as avea sa oftez, toamna vine intotdeauna cu ale ei.

In ciuda a ceea ce ar trebui sa fie iubirea pentru persoana cu care traiesti, angrenarea in o serie de melodrame, multe inventate de catre personaj, ea face tot zbuciumul acela sa fie incredibil de obositor. Si nu in sensul bun. Totodata, dependenta continua de “imaginea creata celor din jur” care ajunge sa ia locul a ceea ce ar trebui sa fie “iubire” ma scoate din minti. E demna probabil de prima iubire cand mai multe nu stii.

Daca iti doresti ceva, iti misti fundul de jos si te lupti, nu stai si iti plangi supararea pana vine cineva dupa tine. Te poti trezi teribil de singur. Si nu ma luati cu sensibilitatea. Stiu prea bine cum sa fii sensibil, poate prea vulnerabil. Si nu imi calc in picioare prietenii pentru a obtine ceea ce vreau. Nu ma descarc atacandu-i pe altii, nu imi suprim frustrarile asupra celor care poate inca ma asculta. Nu pentru ca nu ar merita unii, ci pentru ca nu este cazul lor de rezolvat.

Si, nu, nu inveti neparat din cazaturile pe care le ei, ci din felul in care te ridici de jos.

Bonus, abandoned, cover Kamelot

Vineri m-am aflat in situatia de a-mi umple timpul pentru doua ore, si deci am incercat sa gasesc activitati mai putin solicitante. Dupa cantina, planuiam o excursie relanxanta pe la cateva magazine(profiling, eram singura si puteam sa casc ochii cat doream fara sa ma injure cineva in afara de angajati) si apoi undeva prin imensele coridoare ale facultatii, incercand sa invat macar un curs pentru urmatorul examen.
Dupa peripetia mea(o sa cititi mai incolo), mi-am gasit un locsor comod(chiar era, chiar teribil de comod-gen fotolii tapitate si masuta de cafea, scrumiera mai lipsea din decor) in care mi-am scos caietul-da am caiet – si am inceput incearcarea de a studia.
Fauna din cadrul facultatii nu va inceta niciodata sa ma uimeasca. De la baietii care ocupa locurile pe scaunele tapitate, lasand fetele sa stea in picioare, pana la rasetele zgomotoase si pitigaiate la orice prostie aparuta sau spusa.

Trecand la peripetie.

De ceva timp, in Piata Romana s-au amplasat niste omuleti care incearca sa convinga diverse persoane de gen feminin sa se inscrie “in baza lor de date” pentru nujtu ce firma de fotomodele. Avand experienta anterioara(in care am mai fost oprita pe strada pentru asa ceva, insa am scapat mai usor) am incercat, pe cat posibil, sa i evit, insa unul dintre ei ma ochise demult si prin urmare a venit dupa mine(nu glumesc, a traversat trotuarul in diagonala, cu viteza, si m-a urmarit!)

Bai frate, dar nimic nu ii convinge. Am incercat cu: “nu”, “nu e genul meu”, “nu, nu ma intereseaza”, “da, am alte lucruri mai bune de facut”(de ce, de ce, de ce sunt asa de educata si nu plec pur si simplu?). Omul n-a renuntat: ca am ochi frumosi(stiu, acum mori de ciuda), ca am par frumos(spranceana ridicata nu transmitea tocmai bunavointa din partea mea si simtea probabil ca daca trece cu complimentele mai jos de nasul meu ar putea risca sal pocnesc) ca sa incerc macar, ca nu vreau pentru ca nu stiu cum este, dar dupa se schimba treaba(barbatii au o afinitate pentru fraza asta, no?).
La un moment dat m-a intrebat de varsta. I-am raspuns. Socat(privirea imi va ramane intiparita in memorie mult timp, gen priceless), mi-a zis ca par de 17 cel mult, apoi a incercat in continuare sa ma convinga. Aahaha. Pedo.
Apoi de facultate, ca unde invatz. Soc, din nou.
Intr-un final omul s-a lasat pagubas, vazand ca nu are cu cine. Nu are material.

Din pacate, din ce in ce mai multe firme anonime au inceput sa impanzeasca orasul. De la preminunatii responsabili de racolarea tinerelor(pardon, a minorelor) de pe strada pana la multitudinea de firme “de securitate” aparute, cu nume care mai de care mai interesante. Sa iau cateva:

• DPS Security-pentru cei in afara WoW probabil ca nu ar insemna nimic. Dar pe mine m-a bufnit rasul in dimineata in care am vazut individul apartinand firmei. Totodata ma gandeam ca era mai functional sa fie un “Tank” Security sau LVL80 Security sau ELITE Security(asta daca nu ar exista deja). DPS-isti din lumea warcraft, adunati-va!

• Titanii security- glumesti? Daca apare Zeii security ? Pierdeti clientii.
• BADAS Security-ahahaha. Priceless
• Umbra grup SRL-aici iertam numele, insa descrierea mi-a atras atentia: Agentie de investigatii, investigatii economice(wha?), conflicte conjugale(draga, nu ma supara, ca pun detectivii pe tine!), conflicte sexuale(gen daca nu poti.. duce treaba la capat si ai conflict cu prietena, apelezi la ei?), probleme de cuplu(again, ce am zis), adulter(wha?! 2.0), gelozie, urmarire, filaj, contrafilaj(no comment)

Si cu ocazia asta mi-am amintit de un studiu de caz de anul trecut, in care trebuia sa citesc despre o firma, PLM LMD. Da, stiu.

Radem, glumim, insa daca nu mai scriu o perioada, veti sti ca probabil am fost descoperita de vreo Panamea Security careia nu i-a convenit descrierea mea de mai sus.