Doubt Truth to Be a Liar » Melancholy

Septembrie.

katzy — Thu, 01 Sep 2011 06:05:53 +0000

Refuz sa cred ca vara a trecut, odata cu soarele, caldura, si lumina ei. Ca mai am cel putin 7-8 luni pana cand se va intoarce. Ca iar voi trece prin episoade de melancolie, gust amar si intoleranta la frig.

A place to stay and sometimes be awake..

katzy — Sun, 28 Nov 2010 17:54:37 +0000

“I make my choice and the path of choice leads into role behaviour
I sell my dreams for the promise of peace as I know that you’ll arrange for me”

(Diorama – Jericho Beach)

Another long writing break. Something in progress, though.

She looks into your eyes but only smiles at you

katzy — Wed, 27 Oct 2010 18:53:10 +0000

“Tu nu prea ai timp pentru tine, nu-i asa?”

Nu cred ca mai tin minte de cate ori am fost intrebata asta in ultima vreme. Oricum, de atatea ori incat am reusit sa pierd sirul.

Ma ~~frustreaza~~ ~~enerveaza~~ intriga faptul ca, nu demult, aveam discutii aprinse din lipsa unei ocupatii anexe formarii mele continue (din pdv al specialitatii), iar acum, cand sa zicem ca am in mana ceva putin mai consistent, ruleta s-a intors spre cifrul de partea cealalta a diametrului. Practic, nimic nu este in regula, oricum ai da-o.

De ce? Eu nu imi pot da seama, sincer. Faptul ca plec de acasa pe intuneric si ajung inapoi pe intuneric nu ma afecteaza asa de rau. Si din o jumatate de zi de agitatie, ma simt multumita si cu doua ore de implinire. E un cuvant mare, recunosc. Insa este printre putinele momente cand ma simt la locul meu.

“Locul meu”. Vorba vine. Incercarile de a-mi gasi un loc al meu au fost puse la incercare mai ceva ca visul unui fluture de a inota sub apa. Si cu toate astea, nu simt nevoia sa imi expun la liber neajunsurile, cu atat mai mult sa-mi fie aratate cu degetul (in mod repetat, chiar) de catre persoane, care, culmea, nu au nici cea mai vaga idee ce simt sau imi doresc.
Si nici sentimentul acela pe care-l ai cand reusesti sa pui o caramida care, intr-o zi, va fi fundatia care va sprijini o cetate.

O voce grava imi calauzea pasii in intuneric. Mergeam, aproape hipnotizata, facand abstractie totala de ceea ce era in jurul meu. Si nu stiu cum, dar mi-am amintit de noptile in care A. ma adormea cu cantece de leagan..

Un.Right

katzy — Sun, 24 Oct 2010 16:51:27 +0000

Strange how generally in stories the most interesting characters were evil, soulless or both.

I’d settle any time for the nice and calm. Actually, I’m sick of the oh-so teenage jackass behaviour which springs up whenever his mood isn’t tickled the way he wants it to be.
All the wannabe bad boy scenes work only in movies, and become lame when you’ve reached your twenties.

And I don’t care who’s fault it is as long as it’s not mine.

Good guys are labelled as less interesting. So what? My sanity isn’t worth losing over anyone’s amusement.

Bitter fragments

katzy — Mon, 02 Aug 2010 06:42:01 +0000

Ceaiul era amar, atat de amar incat, daca nu as fi stiut ce contine, nu as fi ghicit niciodata. Mai bine de jumatate zacea, aproape rece, in cana. Mi-era imposibil sa ma ridic din pat, si insusi gandul ca trebuia in curand sa plec ma darama parca si mai rau. Stiam ce ma asteapta, si ca mai aveam multe de suportat, dar, in acel moment, totul parea imposibil, chiar si sa beau acel ceai nesuferit.
(…)
Priveam foaia de hartie, incercand sa imi amintesc. Stiam tot. Stiam ca stiu tot. Dar cumva, undeva, se ascunsese. Nu mai aveam nici cea mai vaga idee ce sa scriu, ce sa zic. Fiecare propozitie parea de o absurditate si de un nonsens cras, insa altceva nu mai puteam scrie. Nu mai puteam gandi. Doua ore m-am incapatanat sa privesc subiectul, in speranta ca imi trece. Sau ca era unul din acele vise urate, cand, la sfarsit, nu mai stii nimic. Dar nu ma mai trezeam..
(…)
Aveam, din nou, drumuri de facut. Si niciodata destule. In acea zi insa nu era inabuseala specifica verii, adia usor vantul, facand aerul respirabil. Parcurgeam, pe jos, drumul de la Romana la Universitate, pentru a “n”-a oara in acea saptamana. Dar de data asta, drumul parea mai linistit. Ca dintr-un fragment de amintire, dintr-un vis, unde timpul te prinde de umeri si te incetineste orice ai face. Pe langa TNB erau multi oameni vanzand crengute de levantica. Intreaga zona purta o usoara mireasca de lavanda, plimbata de adiere. Pentru un moment, parca uitasem cate aveam in minte si imi mai slabisem incruntarea.
(…)
Fugeam. vantul puternic care tocmai incepuse nu putea aduce decat ploaie, iar eu nu vroiam sa aflu ce se intampla daca uzi copertile de piele. Stateam sub o streasina ingusta, cu inca 3-4 persoane, toti adapostindu-ne de ploaia torentiala din mijlocul lui iulie. Ma durea capul infiorator de tare. De la nesomn, de la stres, si poate pentru ca trebuie sa imi schimb din nou ochelarii. Aproape ca nici nu auzisem telefonul cand a sunat.
Am coborat din troleu, alergand pe stradute. Cea pe care trebuia sa intru inainte de a ajunge pe a mea ajunsese un lac. Apa urcase pana la nivelul trotuarului, iar eu purtam sandale. Era inutil sa ma mai feresc. Mergeam, cu apa pana la glezne. Fara sa imi mai pese. Mergeam ca un copil mic, “impingand” apa cu varful piciorului. Trecuse.
(…)
M-am gandit ca poate nu ma voi simti pe deplin multumita decat atunci cand totul avea sa fie gata. Si totul este gata, si eu tot nu sunt. Aparent, exista mai multe piedici in fata dorintei mele de a avea liniste. Mai multe decat m-as fi asteptat, si multe nu mai depind de mine, din pacate. Si sunt epuizata.

Pana la urma, in cautarea iesirii din aceasta stare, ma descarc, sau ma consum si mai mult?

katzy — Sat, 19 Jun 2010 09:06:00 +0000

I’m recently faced with choosing among alternatives that appeared in the most inappropriate of times. Like between letting yourself down and being let down by others. Somehow it’s easier to let yourself down. Or maybe it’s just me.
But, in the end, you always end up with yourself.

Freedom is sweet. Especially when the shackles around your wrists seemed to never loosen.

And yes, my creative side is a bit down. All the studying must have knocked it unconscious for a while.

The Dark Diary has been written

katzy — Wed, 19 May 2010 16:30:02 +0000

Fallacy. Yes, that’s the word for it.

Vremuri

katzy — Thu, 29 Apr 2010 04:38:04 +0000

Incerc sa merg in directia opusa valurilor, sa readuc directia care trebuia urmata.
Degeaba.
Cand vremurile o cer, lucrurile iti vor sta impotriva.

Cuvintele devin goale, sentimentele nule si straduinta zadarnica.

Sunt lucruri care iti aluneca atat de usor printre degete, incat nici nu realizezi intr-o clipa tarzie ca intre pumnii tinuti strans nu a mai ramas decat aer.

Este inutil sa trag o linie si sa evaluez ce e in urma. Multe lucruri in viata cer, mai presus de orice, timp.

Vreau

katzy — Mon, 26 Apr 2010 04:30:18 +0000

Vreau somn, mult somn.

Vreau sa pot pleca departe, sa dorm, sa stau, si sa nu mai am grija mormanului de hartii de invatat pentru urmatoarea zi. Sa nu mai fac zeci de liste cu lucruri de facut, idei de transcris, acte de pregatit sau activitati de amanat.

Sa mai pot bea cafea.
Sa ma trezesc intr-o zi si sa nu fac nimic, nimic, nimic.

Idei nescrise

katzy — Tue, 20 Apr 2010 19:26:38 +0000

Melancolie.
Priveam, aproape hipnotizata, stropii care loveau constant suprafata unei balti din fata ferestrei. Vedeam cercurile pronuntate, departandu-se de centru. Auzeam parca ropotul lor usor, pe dinauntru.

Ploaie.
Nu pot sa descriu o anume stare sau senzatie pe care o am atunci cand ploua. Sentimentele sunt, pe cat de variate, pe atat de contrastante. Si picaturile dese, pierdute printre oameni.

Umezeala, frig.
Nu imi place frigul. Anul acesta am dezvoltat cu atat mai mult o apatie deosebita pentru temperaturile scazute, dupa varii episoade in care am simtit, practic, ca nu ma pot misca din cauza frisoanelor care ma cuprindeau. Inainte parca nu eram chiar atat de friguroasa.

Tremur.
Reactie pe care nu o pot controla. Frig, emotie, nervi sau prea multa cafea, tremurul ma urmareste, parca. Si gustul amar al amintirilor, alunecandu-mi in minte, sufocand orice speranta de intoarcere. Senzatia unui fior de gheata pe sira spinarii, cu gandul la neputinta.

Innec.
Incercarile nenumarate de a inneca acele urme de amar, de a le otravi, nu au facut decat sa ma darame, odata cu ele. Somnul adanc in care am cazut rapusa nu mi-a adus decat alte cosmaruri, zgariind, tragand si rupand bucati din ceea ce am cladit odata.

Trecut.
Trecutul este o parte din mine. Ceva ce nu voi putea niciodata nega, ascunde sau uita. Impacarea cu el este imposibila. Nu pot decat sa il tin in spatele unei usi, cu speranta ca nu va navali peste mine, deschizand rani ascunse.

Pierduta.
Imaginea pierduta a unei strazi de periferie, prost pietruita si plina de noroi, sunetul tocurilor infundandu-se adanc in mintea mea, in aburii meniti sa stearga raul. Mirosul de pamant umed si lemn putrezit, oprindu-mi parca respiratia. Gustul de fier si rugina.

Confuzie.
Si, totusi, unde au trecut atatia ani, atatea ploi?