Sometimes one of the biggest mistakes I make is choosing to cool down a bit before writing my overall opinion. It’s bad, because I cannot reflect against it as well as I’d be able to when the wound is still fresh.

People have problems assessing the concept of “letting it be” when all you need is empathic silence. I find myself driven recklessly through the path of uncertainty, with nothing to blame but my constant need of finding balance. I place myself in a trance of thoughts and ideas, trying to reach for something I can hold on to.

“You take a wishful look back
This is a predetermined path”

I’m gripping on to things I cannot consider apart from me, and still, I know, the chance of losing is as fair as life gets. I paid their prices: silence, peace, happiness, sleep, but most of them keep haunting me. Trying to find yourself in others’ eyes sometimes reveals things you wanted to stay unknown.

I’m still wondering what was the exact moment when everything went so badly down the hill, and what made me hopelessly lose my grip on everything. For this, I cannot blame anyone more than myself. I just wish I knew what it is exactly to hold  against me.

“Give me some time
To cure my regret
And please let me learn
To find faith in trust ”

Nota2: In cazul in care aceste raporturi sociale se limiteaza strict la sectorul virtual, persoana in cauza nu isi poate asuma in niciun fel vina pentru faptul ca tie ti se aprind calcaiele pentru o imagine, nu o persoana si ca nu stii cum sa fii discret si de bun simt cu sentimentele in cauza. Asemenea manifestari nu mai sunt scuzabile din momentul in care ai absolvit clasa a VI-a.

Nota3: Daca in cadrul situatiilor mentionate mai sus te loveste un val subit si insuportabil de frustrare tine-l pentru tine. Daca altfel nu se poate, atunci dai Log Off sau scoti PC-ul din priza. Nu are absolut niciun sens in legea firii si a lucrurilor de pe lumea asta sa incepi sa le strici si altora ziua.

Din fericire pentru mine, am beneficiat de o serie de zile cu adevarat frumoase, ceea ce au facut din micutul meu concediu la mare (apa a fost intotdeauna cea mai eficienta terapie pentru mine) un bun prilej de a-mi mai dizolva din solicitarile de acasa si a uita de ceea ce a fost si va sa vina. Nu sunt adepta pierderii noptilor, a petrecerilor sau abuzurilor, prefer sa-mi petrec escapada in mod relaxant de tip linistito-pensionar.

Imi place sa cred ca sunt o persoana relativ calma. Spun relativ pentru ca am motivele si situatiile mele specifice de agitatie/ panica/ stress/etc pe care mi le asum. Insa atunci cand sunt pusa intr-o situatie delicata de catre diverse specimene, consider ca ma pot descurca fara a lovi pe cineva sau a-mi creste (prea tare) tensiunea. Asta exceptand tineretul galagios din fata geamului meu care isi prelungeste programul de “joaca” fix cand sunt eu in sesiune.

Revenind. Dupa cum am spus, sunt in general calma, si merg pe ideea ca un sistem de tip karma functioneaza undeva, cumva, si orice rau faci, se intoarce in proportii variate, dar se intoarce. Binele mai putin, ca nah, mai greu cu binele.

Aflandu-ma in ultima zi de concediu, ne trezim cu o oarecare dificultate dimineata (vazusem rasaritul cu 2 ore mai devreme, pentru ca apoi sa adorm glorios cu cana de cafea langa mine) si pornim catre plaja. Din cate am remarcat, pana si cele mai micute si ne-populare statiuni au fost invadate si supra-aglomerate, motiv pentru care daca nu ajungeai inainte de ora 8 si iti instalai prosopul, era nasol. Trecand peste procesul de protectie solara tip SPF 50, ne asezam frumos si asteptam sa ne zambeasca soarele.

La un moment dat insa am simtit langa mine putin mai multa agitatie decat ar trebui sa fie in mod normal. O tanti, plasata undeva intre 35-50 de ani, isi aseza prosopul pe plaja, insa intr-un mod in care nu multe persoane l-ar aprecia. Dupa ce si-a intins cosmelia peste vecinii lor din stanga, persoana in cauza s-a gandit probabil ca si noi stam poate prea comod acolo unde stam, drept pentru care si-a plasat prosopul peste al nostru (de precizat: nu avusesem parte de niciun fel de avertizare de tip “ma scuzati “, “pardon “, sau “du-te ba mai incolo”). In plus, papucii (nostri) care propteau colturile din stanga ale prosopului (nostru) s-au trezit repozitionati (a se citi aruncati) doi pasi mai incolo, de aceeasi stimabila.

Dupa cum am precizat mai sus, in general sunt pasnica. Drept pentru care, am ales sa nu fac scandal dar nici sa fiu prea draguta, pentru ca acest gen de oameni fac motiv de scandal din orice le dai. Am mutat doi pasi mai incolo prosopul, asteptand sa aud macar un “multumesc” murmurat. Raspunsul nu a intarziat, insa nu a fost cel scontat, prosopul inamic invadandu-ne, din nou, teritoriul, prin aceeasi procedura. Am mutat din nou, apropiindu-ne cat am considerat de bun simt de cei din dreapta noastra, atata cat sa fie satisfacuta tanti cea avida de spatiu pe plaja si fara sa fiu suficient de aproape pentru a lua in considerare ideea de a-i spune sau face vreun gest ofensiv.

Atunci mi-am dat seama ca va fi una din acele zile. Zi in care totul imi pica impotriva, incepand cu individul care strangea masa din locul in care ne luam pranzul (care a hotarat, in mintea sa clara si ascutita, ca atunci cand porti tricou cu Megadeth, poti sa fii o fata care arata de mai putin de 20 19 18 de ani, ca tot pericol public esti) si terminand cu mancarea pe care am savurat-o acolo, ce s-a dovedit a fi problematica din punct de vedere digestiv inclusiv pana a doua zi.

Am ajuns, din nou, la concluzia ca vacantele, jobul sau orice gen de interactiune de tip socializare directa sau indirecta ar avea cu mult mai putine situatii enervante daca ar exista macar o educatie medie. Sau bun simt. Si nu ma refer neaparat la faptul ca multi au probleme de exprimare, insa consider decenta realizarea faptului ca pe nisip nu se lasa gramezi de coji de seminte, si nici in apa diverse categorii de consumabile. Pur si simplu, lumea nu v-a gresit atat de rau incat sa va comportati asa cum poate faceti si acasa.

]]> http://blu.schizoid.us/2011/08/22/ganduri-din-vacanta-si-carul-cu-oameni-prosti/feed/ 4 http://blu.schizoid.us/2011/07/30/reaching-out-and-letting-go/ http://blu.schizoid.us/2011/07/30/reaching-out-and-letting-go/#comments Sat, 30 Jul 2011 19:39:55 +0000 katzy http://blu.schizoid.us/?p=781 Nu mai este ca inainte. De ce?

Nu mai simt nevoia de a avea lucrurile de care, nu demult, ma agatam cu incapatanare si disperare..
..poate pentru ca mi-am demonstrat singura ca ma descurc(chiar mai bine) fara. Nu mai am acea nevoie de confirmare, de a ma uita de doua ori in jur pentru a face un pas. Si, am descoperit, in mod ironic, ca uneori satisfactia poate fi mai mare in cazul renuntarii decat incercarile de a crea/ingriji un lucru. Si ca timpul trece de doua ori mai repede cand eziti in mod repetat. Trebuie doar sa inveti sa renunti la ceea ce apartine trecutului pentru a avea libertatea de a te intinde spre viitor.
Cu toate ca drumul incertitudinii e al naibii de infiorator , nu ma pot consola decat cu gandul ca pana acum am avut numai iluzia sigurantei, a acelei fantasme utopice, daca o cale este aleasa in mod rational, este si cea optima. Lucrurile nu sunt facute sa fie perfecte, si toate sensurile ajung sa se nasca in deplina imperfectiune. Ciob din ciob, farama din farama. Spargi si construiesti din nou. Culegi si arunci. Tai si vindeci.

..poate pentru ca vocea care imi dicta pasii pe care urma sa ii fac s-a schimbat, poate pentru ca , intr-un tarziu mult asteptat, am ingropat scheletii vechi din sifonier .

Un singur lucru din trecut mai merita re-adus la viata. Si asta de dragul promisiunii pe care mi-am facut-o acum ceva vreme.

“And as we get lost, deliver our souls
To each other we lose control “

Nu mai este ca inainte. De acord.

Recent mi s-a confirmat(din nou) faptul ca am dificultati in a renunta la unele lucruri; ceea ce imi ingreuneaza, in mod considerabil, capacitatea de a avansa. Un exemplu practic este faptul ca, in decursul unei perioade de aproape 8 ani am reusit sa strang o gramada consierabila de prostii pe calculatorul meu. Si, evident, nu intr-o ordine anume, fiind pusa in situatia de a compacta(a se citi stergere in masa) ceea ce odata aveam in +350GB in mai putin de 150. Muzica, documente, poze(si cate poze), filme uitate(pana in 5-6, but still). Da, stiu ca nu e bine. Partea mai dificila este faptul caa sa tind sa fac si in viata de zi cu zi, ceea ce imi aminteste ca am de facut curat intr-o serie de dulapuri, sa vedem ce serpi mai gasesc si acolo.

What could be hurt
What could wounded
What’s in your way
What feeds emotion”

Diorama-The Rational Anthem