Am fost un copil cu inclinatii evidente spre arta. Desenul, mai apoi poezia, proza, si cateva incercari in ceea ce priveste muzica. Multi m-au intrebat de ce parintii m-au dat un liceu cu profil economic. Le raspundeam, fara ezitare, ca eu am ales. Asa cum mi-am ales singura facultatea si masterul pe care le-am urmat. Oricat mi-ar fi placut Artele, nu simteam ca imi ofera siguranta pe care mi-o doream.

Specializarea mi-am ales-o din placere. Ceea ce mi-a placut, din intamplare, am descoperit dupa ce am dat o data cu capul de pragul usii(metaforic vorbind) si m-am pus pe treaba. Apoi am realizat ca ma descurc chiar bine. Ca inteleg. Si ca, a dracu’ treaba, chiar imi place. Bineinteles, meritul il au si cei care m-au ajutat sa gasesc drumul. Prin munca, prin interes, insa ajungand la palpabil. Nu am renuntat nici acum la inclinatii, insa le-am asociat unei arii careia simt ca apartin, cel putin in cazul meu.

Pasesc pe aceleasi coridoare. De data aceasta cu siguranta, purtand tocuri, fiind in alt rol decat acum cativa ani. Mi-am propus sa deschid cateva usi pentru cei care au dorinta si mintile deschise spre asa ceva. In cateva cazuri consider ca am reusit. Atata timp cat voi fi aici imi voi continua “misiunea”. Si, cand timpul va decide schimbarea, voi putea privi inapoi cu multumire, gandidu-ma ca, la randul meu, am orientat cateva perechi de pasi intr-o directie care face diferenta.

Dupa ce am avut cateva episoade cu tensiune mica si puls mare(pulsul mare este normal pentru mine), m-am gandit ca intr-o dimineata sa imi iau tensiunea fix dupa trezire, sa vad de ce sunt intr-o stare aproape undead. Rezultatul, tensiunea 10, pulsul 80. Normalul meu este de tensiune 13-14, puls 90+ (da, in mod normal sunt hiper). Prin urmare, primul lucru in stomacul meu, dimineata, va ramane ceaiul verde, insa urmat incontestabil de o cafea.

Nota2: In cazul in care aceste raporturi sociale se limiteaza strict la sectorul virtual, persoana in cauza nu isi poate asuma in niciun fel vina pentru faptul ca tie ti se aprind calcaiele pentru o imagine, nu o persoana si ca nu stii cum sa fii discret si de bun simt cu sentimentele in cauza. Asemenea manifestari nu mai sunt scuzabile din momentul in care ai absolvit clasa a VI-a.

Nota3: Daca in cadrul situatiilor mentionate mai sus te loveste un val subit si insuportabil de frustrare tine-l pentru tine. Daca altfel nu se poate, atunci dai Log Off sau scoti PC-ul din priza. Nu are absolut niciun sens in legea firii si a lucrurilor de pe lumea asta sa incepi sa le strici si altora ziua.

Din fericire pentru mine, am beneficiat de o serie de zile cu adevarat frumoase, ceea ce au facut din micutul meu concediu la mare (apa a fost intotdeauna cea mai eficienta terapie pentru mine) un bun prilej de a-mi mai dizolva din solicitarile de acasa si a uita de ceea ce a fost si va sa vina. Nu sunt adepta pierderii noptilor, a petrecerilor sau abuzurilor, prefer sa-mi petrec escapada in mod relaxant de tip linistito-pensionar.

Imi place sa cred ca sunt o persoana relativ calma. Spun relativ pentru ca am motivele si situatiile mele specifice de agitatie/ panica/ stress/etc pe care mi le asum. Insa atunci cand sunt pusa intr-o situatie delicata de catre diverse specimene, consider ca ma pot descurca fara a lovi pe cineva sau a-mi creste (prea tare) tensiunea. Asta exceptand tineretul galagios din fata geamului meu care isi prelungeste programul de “joaca” fix cand sunt eu in sesiune.

Revenind. Dupa cum am spus, sunt in general calma, si merg pe ideea ca un sistem de tip karma functioneaza undeva, cumva, si orice rau faci, se intoarce in proportii variate, dar se intoarce. Binele mai putin, ca nah, mai greu cu binele.

Aflandu-ma in ultima zi de concediu, ne trezim cu o oarecare dificultate dimineata (vazusem rasaritul cu 2 ore mai devreme, pentru ca apoi sa adorm glorios cu cana de cafea langa mine) si pornim catre plaja. Din cate am remarcat, pana si cele mai micute si ne-populare statiuni au fost invadate si supra-aglomerate, motiv pentru care daca nu ajungeai inainte de ora 8 si iti instalai prosopul, era nasol. Trecand peste procesul de protectie solara tip SPF 50, ne asezam frumos si asteptam sa ne zambeasca soarele.

La un moment dat insa am simtit langa mine putin mai multa agitatie decat ar trebui sa fie in mod normal. O tanti, plasata undeva intre 35-50 de ani, isi aseza prosopul pe plaja, insa intr-un mod in care nu multe persoane l-ar aprecia. Dupa ce si-a intins cosmelia peste vecinii lor din stanga, persoana in cauza s-a gandit probabil ca si noi stam poate prea comod acolo unde stam, drept pentru care si-a plasat prosopul peste al nostru (de precizat: nu avusesem parte de niciun fel de avertizare de tip “ma scuzati “, “pardon “, sau “du-te ba mai incolo”). In plus, papucii (nostri) care propteau colturile din stanga ale prosopului (nostru) s-au trezit repozitionati (a se citi aruncati) doi pasi mai incolo, de aceeasi stimabila.

Dupa cum am precizat mai sus, in general sunt pasnica. Drept pentru care, am ales sa nu fac scandal dar nici sa fiu prea draguta, pentru ca acest gen de oameni fac motiv de scandal din orice le dai. Am mutat doi pasi mai incolo prosopul, asteptand sa aud macar un “multumesc” murmurat. Raspunsul nu a intarziat, insa nu a fost cel scontat, prosopul inamic invadandu-ne, din nou, teritoriul, prin aceeasi procedura. Am mutat din nou, apropiindu-ne cat am considerat de bun simt de cei din dreapta noastra, atata cat sa fie satisfacuta tanti cea avida de spatiu pe plaja si fara sa fiu suficient de aproape pentru a lua in considerare ideea de a-i spune sau face vreun gest ofensiv.

Atunci mi-am dat seama ca va fi una din acele zile. Zi in care totul imi pica impotriva, incepand cu individul care strangea masa din locul in care ne luam pranzul (care a hotarat, in mintea sa clara si ascutita, ca atunci cand porti tricou cu Megadeth, poti sa fii o fata care arata de mai putin de 20 19 18 de ani, ca tot pericol public esti) si terminand cu mancarea pe care am savurat-o acolo, ce s-a dovedit a fi problematica din punct de vedere digestiv inclusiv pana a doua zi.

Am ajuns, din nou, la concluzia ca vacantele, jobul sau orice gen de interactiune de tip socializare directa sau indirecta ar avea cu mult mai putine situatii enervante daca ar exista macar o educatie medie. Sau bun simt. Si nu ma refer neaparat la faptul ca multi au probleme de exprimare, insa consider decenta realizarea faptului ca pe nisip nu se lasa gramezi de coji de seminte, si nici in apa diverse categorii de consumabile. Pur si simplu, lumea nu v-a gresit atat de rau incat sa va comportati asa cum poate faceti si acasa.

]]> http://blu.schizoid.us/2011/08/22/ganduri-din-vacanta-si-carul-cu-oameni-prosti/feed/ 4 http://blu.schizoid.us/2011/07/30/reaching-out-and-letting-go/ http://blu.schizoid.us/2011/07/30/reaching-out-and-letting-go/#comments Sat, 30 Jul 2011 19:39:55 +0000 katzy http://blu.schizoid.us/?p=781 Nu mai este ca inainte. De ce?

Nu mai simt nevoia de a avea lucrurile de care, nu demult, ma agatam cu incapatanare si disperare..
..poate pentru ca mi-am demonstrat singura ca ma descurc(chiar mai bine) fara. Nu mai am acea nevoie de confirmare, de a ma uita de doua ori in jur pentru a face un pas. Si, am descoperit, in mod ironic, ca uneori satisfactia poate fi mai mare in cazul renuntarii decat incercarile de a crea/ingriji un lucru. Si ca timpul trece de doua ori mai repede cand eziti in mod repetat. Trebuie doar sa inveti sa renunti la ceea ce apartine trecutului pentru a avea libertatea de a te intinde spre viitor.
Cu toate ca drumul incertitudinii e al naibii de infiorator , nu ma pot consola decat cu gandul ca pana acum am avut numai iluzia sigurantei, a acelei fantasme utopice, daca o cale este aleasa in mod rational, este si cea optima. Lucrurile nu sunt facute sa fie perfecte, si toate sensurile ajung sa se nasca in deplina imperfectiune. Ciob din ciob, farama din farama. Spargi si construiesti din nou. Culegi si arunci. Tai si vindeci.

..poate pentru ca vocea care imi dicta pasii pe care urma sa ii fac s-a schimbat, poate pentru ca , intr-un tarziu mult asteptat, am ingropat scheletii vechi din sifonier .

Un singur lucru din trecut mai merita re-adus la viata. Si asta de dragul promisiunii pe care mi-am facut-o acum ceva vreme.

“And as we get lost, deliver our souls
To each other we lose control “

Nu mai este ca inainte. De acord.

In alta ordine de idei, in ultima vreme(insemnand de cand nu am mai activat in acest loc) pot spune ca mi-am mai gasit o persoana care sa ma inspire- din punct de vedere artistic si rational. Ciudat cum poti avea ceva in fata ochilor atata vreme, insa abia tarziu sa ai dorinta- si capacitatea de a intelege si aprecia.

Urasc, urasc, urasc faptul ca am fost atat de imprastiata cu munca mea literara. Ciornele au ramas ratacite, la fel ca si ideile scrise in ele. Sau poate ca e mai bine ca unele idei sa ramana ratacite..

Imi este greu sa imi leg din nou cuvintele. Mai greu decat ma asteptam, oricum. Pauza prelungita pe care a avut-o aceasta forma de scris isi spune cuvantul. Precum si “deformarile” survenite in urma a prea multe articole citite/scrise, carti(de specialitate) digerate, samd.

Nu am cum(ca in alte dati) sa pot trage o linie si sa insir concluziile. Nu intr-o pagina, oricum. A fost un an atat de plin, agitat si epuizant incat ma simt de parca ar fi trecut pe putin trei.

Ce am invatat in mod clar in timpul ce a trecut a fost sa imi depasesc limitele. In mod repetat, accelerat, uneori poate inuman. Am simtit pe propria-mi piele ce inseamna sa nu iti cunosti limitele, insa abia atunci cand m-am trezit undeva, mult departe de linia trasa pentru oprire. Ceea ce nu a fost tocmai bine.

Desi sunt total pentru conceptul de evolutie, ar trebui tinut cont si de ideea de “treptat”. Pentru ca asta am uitat. Si pentru asta am platit. Cu timpul liber, cu rabdarea, cu somnul, si, in ultima instanta, cu sanatatea. In conditiile in care dintotdeauna am cerut mai mult de la mine, poate ca de aceasta data a fost prea mult. Limitele trebuiesc cunoscute pentru a putea fi depasite in mod constient si rational. Sa iti depasesti “cubul” fara a te expune. Sa inveti sa fii stapan peste ceea ce ai descoperit inainte de a trece la un nou nivel.

Nu pot spune ca imi regret experienta dobandita, as fi ipocrita. Am invatat mai multe lucruri decat m-as fi asteptat sa fac intr-o perioada mai indelungata. Am asistat la o paleta atat de variata de trairi, personalitati si situatii incat, daca stiam mai bine, tineam un jurnal numai pentru asta. Insa pot spune clar ca imi regret lipsa de cumpatare. Si implicit consecintele.

6.37, soarele deja imi bate prin fereastra, in ochi. Scriam mai bine mai devreme.