Maini

Nu sunt o persoana mica. Desi am fost cea mai pitica din clasa in generala, am recuperat repede, si acum sunt undeva pe langa 1.70, la inaltime. De kilograme nu discut.

Zilele trecute am primit (inca) o remarca vizavi de mainile mele, ca ar fi micute, “ca de papusa”. Cand eram copila imi doream fie sa am mainile mari, ca ale mamei(ambii mei parinti, au avut, defapt, maini mari si o inaltime rezonabila) fie foarte micute. Nu stiu de ce, extremele m-au atras inca de atunci. Dar nu asta e ideea. 
Desi am depasit demult varsta cresterii, am ramas micuta familiei, cu mainile “de papusa”(sau remarci ca le-as avea asa pentru ca mi-ar menit sa desenez, si un creion nu sta bine in maini mari).

Insa “obsesia” mea pentru maini are radacini mult mai vadite, si, culmea, am observat-o din pricina desenelor. Am multe desene, vechi, axate pe maini- care, culmea, nu imi ies intr-un desen, daca nu sunt centrul atentiei.
Primul lucru pe care l-am observat in clipul de la The Wedding au fost mainile tipei. Cat de mici si delicate sunt. Ca de portelan. Daca ar fi sa fac un top al mainilor preferate, probabil ca ar fi printre primele locuri.

De asemenea, ma uit des la mainile celor din jur. Cat de ingrijite sunt, cat de mari sunt(cum mainile mai mici ma duc la ideea ca ar trebui sa fie ocrotite, iar cele mari ca trebuie sa ocroteasca).

Am maini medii as putea spune, insa, comparativ cu restul fizionomiei mele, sunt mici. Si desi intotdeauna mi-am dorit sa fiu eu cea ocrotita, de fiecare data am ajuns ocrotitoarea.