My Summer Storm

-Te stiu de undeva..

Ploua cu galeata, de doua zile. Gara era pustie in acea ora a diminetii, cativa oameni cautandu-si compartimentul, sau aurolaci amplasati prin colturi, privind absent. In acea lumina, in mintea mea, totul capata o nuanta morbida. Apa siroia pe metalul vagoanelor, pe geamuri. Un miros de umed si de putrezit napadea aerul, si mi-am acoperit fata cu parul, pentru a mai masca din izul lesinator.

-De la teatru?
- Nu..

Totul imi rezona in minte ca un ecou. Vocile, zgomotele. Felul in care m-am simtit atunci..
“For my dreams I hold my life..”

Nu ma mai interesau privirile care stiam ca m-au urmarit, parerile de rau si incercarile esuate de a ma ridica de unde altii m-au lasat.

- Figura ta imi este totusi foarte cunoscuta, ne stim in mod sigur de undeva
- Da, stiu..

Nu mi-am dat seama cand totul s-a sfarsit. Numai o oboseala doboratoare era martora a ceea ce a trecut, altfel as fi invocat vise sau iluzii. Si raceala care m-a lovit, din cauza pantofilor udati de ploaia din acea noapte.

Si a plecat, si ea.

Cu muzica data la maxim in casti, m-am grabit sa ajung in siguranta, la metrou. Fete straine ridicau ochii la mine, eu incercand sa trec pe cat posibil neobservata. In blugi, converse si o bluza de trening inchisa la culoare, multa lume mi-ar fi dat lejer 16 ani, cum am patit-o de atatea ori.

Mi-am amintit de tortul de ciocolata alba, ornat cu visine, murdarit de ceara care a fost lasata sa curga. De mama agitandu-se ca un lucru anume lipsea(cu o importanta asa de mare, incat nici nu imi amintesc ce anume era) si nelasandu-ma sa suflu odata in lumanari. Cum acea lumanare in forma de 1 se stinsese dupa ce arsese pana la capatul fitilului, eu inca neavand voie sa sting flacara. Mi-am amintit de tristetea melancolia acelui moment, cand am zambit, tacut si amar. De gandurile care m-au bantuit. De groaza. Am inghitit in sec. Apoi am suflat.

-Ma stiu de undeva..