In timp, visul va fi sters
*****
“Umbre ale mortilor alunca pe pereti
Demonii danseaza in salonul castelului”
Totul parea difuz, invaluit de o mantie de ceata, si respiram parca din rasuflarea mortii. Nu puteam distinge contururi, si zgomote se auzeau pierdut in intuneric. Ca prin vis, credeam ca aud clopotelul soneriei de la telefon.
Eram probabil intr-un labirint, si timpul uita sa mai treaca.
In fundal distingeam o voce stinsa. Nu puteam sa ii acord o directie, era ca si cum as fi gandit-o:
“Tu, demon dulce cu ochi de aur, ai uitat ca impartim acelasi venin, si, lasandu-ti mantia deoparte, m-ai impins in a te prinde in mreje. Insa mare mi-a fost greseala ca, plecandu-mi capul spre chipul tau palid, sa imi las garda jos, odata cu fraurile grele de matase.
Imi imparti blestemul, dar te gonesc in a-ti cauta alt salas, intrucat spinii tai m-au otravit destul. Cauta vesnic si nu gasi niciodata. Invinge si fii invins, fara niciun scop. Te invit insa a te grabi, curand ceasurile vor fi trecut, si foamea va veni iarasi”
Ameteala curad pusese stapanire peste simturile mele, si ma trezii, parca, in alta incapere. La capatul holului, luminat de faclii mari, zaresc o figura cunoscuta, cu ochi sticlosi. Apropiindu-ma, imi vad propria statuie de ceara.
Imi seamana leit, cu exceptia unor semne brazdate in jurul ochilor. Avea ochii mari, umezi, de un albastru patrunzator. Pupila era dilatata si nemiscata. In lumina facliilor, buzele vinetii pareau sa tremure usor, insa nu-mi puteam da seama sigur daca asa era.
Din ochii nemiscati se infiripasera doua lacrimi cristaline, care mangaiau usor genele lungi si negre. Paream sa imi vad reflexia in ochii si lacrimile ei. Ele alunecara pe obraji, intalnindu-se pe barbie, conturand, in drumul lor, o inima. Gura lasa sa scape un suspin.
O cuprind cu bratele si imi apropii buzele de ea. Ii simt respiratia, apoi miscarile, in timp ce isi incolaceste bratele in jurul meu, adulmecandu-mi parca pielea, cu buzele ei vinetii. Ma simteam ca lipita de o oglinda de gheata, si un miros pregnant de sulf ma ametea din ce in ce mai tare. Tremuram. Tremuram amandoua, cred. Cand bratele de ceara mi-au atins sira spinarii, am simtit taietura ghearelor ce au fost eliberate din degetele albe. Stransoarea m-a sufocat, pana ce ameteala m-a rapus, apoi am simtit marmura rece, mangaindu-mi obrazul drept.
Undeva, in departare, se aud clopote.
Trebuia sa fie dimineata. Insa lumina imi va ramane, de acum, vesnic ascunsa privirii.
****
Din ciclul povestiri scrise la miez de noapte. Poate prima mea carte va fi o adunatura de povestiri fantasy, ca macar aici am mai multa rabdare la scris. Nu va place, nu cititi.
