Minus

Ieri am reusit, dupa mai bine de o luna, sa ma simt “a om”. Sa ma scutur bine de tot de diverse lucruri care ma trageau inapoi, si, in special, sa-mi dau seama de faptul ca chiar o pot face. Si ma simteam bine.

Asa aveam de gand si astazi, inca dis de dimineata. Desi ceasul setat initial sa sune la 8.00 a fost pus pe snooze de cel putin 3 ori(trebuie sa-mi schimb alarma aia nenorocita), am reusit sa ma ridic in jur de 8:35 pentru a face fata zilei care se preconiza destul de plina inca de ieri.

Nimic anormal pana aici. Am purces intru facutul cafelei. Apa fiarta plus doua lingurite generoase, cu varf, din cafeaua macinata. Aroma a persistat pana am pus capacul cutiutei, apoi am mai resimtito cand am luat ibricul de pe foc, inainte ca licoarea sa dea pe afara. M-am amuzat citind cateva articole hazlii, dintre care, o parte, au reusit sa ma pacaleasca in a ma simti mai bine in ceea ce ma priveste.

Date fiind conditiile, am fost prima treaza din casa. Dar ma simteam bine pentru moment. Apoi am stat sa imi amintesc ce anume imi agitase visele in noaptea de a trecut. Mi-am amintit. Dupa ce am trezit-o pe mama m-am scuzat si am plecat sa aprind focul in bucatarie. Imi venea sa plang.

Au trecut zece ani aproape, si eu tot nu am trecut peste cea mai mare pierdere din viata mea. Inca ma abtin de la a lacrima. Si nu am alta alternativa, decat sa imi para rau..

Cel mai dureros sentiment din viata este neputinta.

“The snow has now fallen
And my sun’s not so bright
I struggle to hold on
With the last of my might”