Hell yeah

Locatie noua, atmosfera noua. Si, pe deasupra, interfata noua. Yay! Si floricelele din coltz im plac mult, deci daca aod rautacizme la adresa lor se lasa cu taieri de capete.

Lucrurile in viata mea au tendinta deosebita de a lua intorsaturi care de care mai ironice de-a lungul timpului, indeosebi cand eu nu am nevoie de asa ceva. Astfel ma gasesc in situatia de a lucra full time in weekend, avand pentru saptamana viitoare 3 lucrari si un proiect de predat. Si nimeni nu da doi bani pe asta, deci ma agit de una singura. Acum, desi am un mediu propice invatatului si cafea la indemana, nu reusesc sa ma mobilizez in a invata ceva. Imi gasesc preocupari(iata, citesti acum una dintre ele) sau ma pierd in ganduri care se agata de mine cu o nesimtire de nedescris. Dar e vina mea ca nu le dau un sut atunci cand trebuie.

Tot nu reusesc sa dorm suficient, nu ma pot trezi dimineata, si imi promit aproape zilnic(?!) ca trec pe la oftalmolog sa imi schimb ochelarii. Dar pana nu imi mai maresc dioptria cu 2 nu creca o sa am cum sa imi fac timp si pentru astfel de luxuri.

Afara e de la naspa in sus(sau in jos?). Vorbind la propriu, era sa ma ia vantul pe sus astazi, shi cu si fara umbrela. Si cum nu eram in dispozitia de a deveni o Mary Poppins contemporana, am decis sa ajung la destinatie preferabil cu parul ud decat in zbor.

Nu pot sa nu observ nesimtirea care dainuie in majoritatea serviciilor din Bucuresti. Nu ma refer neaparat la vazatoarele ciufute sau cu aer de nefe, ma refer la cei 7 ani de acasa. Hai, sa fiu drgutza, macar 5. Dar nu ma pot raporta nici la acel nivel. Sunt in exterior, am mainile ocupate(vizibil!) si mi se trantesc in bratze punga cu pateuri si restul, iar eu am 3 secunde sa devin wonderwoman pentru a putea rezolva dilema. Ghici ce, nu am reusit, si ploaia a contribuit la adresarile dulci pe care i le-am dedicat stimabilei.

Dar traim in Romania.

Si din aceeasi categorie, zilele trecute am asistat la o scena mai deosebita, sa zicem. In troleul in care ma aflam, repsectiv in fata mea, era o duduie destul de pretioasa. Insa nu aceasta mi-a atras atentia, cat faptul ca o reclama avand ca titlu “0 tarif pentru abonamentul cutare ” i-a atras in asa masura atentia incat aceasta a uitat unde se afla si, in timp ce masina inainta timid in trafic, se apleca pe cat posibil pentru a vedea miracolul afisat pe superbul panou eletric. Ma asteptam s-o vad picata in bot la prima frana, dar nu a fost sa fie.

A! Si ma scot din minti panourile alea. Indeosebi noaptea. Indeosebi culorile turbate care imi bat in ochi cand ma astept mai putin. As muri de nervi daca as trai aproape de asa ceva. Pe bune zic.

Am impresia, din nou, ca las prea mult la vedere. Metaforic vorbind. Inca nu am gasit acea limita intre a spune si a nu spune(sau am gasit-o dar o ignor cu nonsalanta), si, data fiind aceasta conditie, se mai intampla sa am probleme. Noroc cu blogul, ca ma mai descarc La urma urmei, am trecut si peste mult mai rele.

Ma descurc eu, doar ma stii..

A treia cafea si AMR 3 ore. Daca nu ajung azi la concert cineva va suferi. Mult.